Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Autoritățile administrației publice - ministere, agenții guvernamentale, departamente, secretariate și subsecretariate, alte structuri, prefecturi și primării -, fiecare în domeniul lor de activitate, sunt în serviciul cetățenilor, pentru satisfacerea cerințelor vieții sociale prin aplicarea corectă a legilor și a celorlalte dispoziții legale sau, după caz, prin organizarea aplicării lor, în scopul realizării politicii stabilite de Guvern potrivit programului său de guvernare.

În conformitate cu atribuțiile ce revin autorităților administrației publice, funcționarii publici sunt obligați să-și îndeplinească cu fidelitate și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice fapt care ar putea să aducă un prejudiciu instituției în care își desfășoară activitatea.

De asemenea, funcționarii publici sunt datori să-și consacre activitatea profesională pentru exercitarea atribuțiilor funcției în care au fost numiți, în vederea realizării obiectivelor instituției și servirii binelui public.

Au calitatea de funcționar public, în sensul prezentei hotărâri, persoanele numite într-o funcție publică cu caracter de permanență în serviciile autorităților administrației publice centrale sau locale.

Art. 2. - În conformitate cu statutul lor juridic și social, funcționarii publici sunt obligați:

a) să aducă la îndeplinire, în termen și în mod corect, sarcinile încredințate, cu respectarea strictă a dispozițiilor legale;

b) să păstreze secretul profesional, fiindu-le interzis să divulge probleme de serviciu care, prin natura lor sau potrivit unei dispoziții legale exprese, trebuie să rămână secrete, precum și să dea dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea sau cu ocazia exercitării funcției lor;

c) să furnizeze publicului, în cadrul serviciului, informațiile cerute, cu respectarea prevederilor de la lit. b);

d) să se ajute între ei în aducerea la îndeplinire a obligațiilor de serviciu și să se suplinească în serviciu, în cadrul specialității lor.

Art. 3. - Prin întregul lor comportament, funcționarii publici trebuie să se arate demni de considerația și încrederea pe care o impune poziția lor oficială și să se abțină de la orice acte de natură să compromită prestigiul funcției pe care o dețin. În acest scop, este interzis funcționarilor publici:

a) să accepte, pentru ei sau pentru alții, în considerarea situației lor oficiale, daruri sau alte avantaje sau să facă să li se promită asemenea daruri sau avantaje;

b) să primească cereri a căror rezolvare nu este de competența lor și care nu le sunt repartizate de șefii ierarhici ori să intervină pentru soluționarea unor asemenea cereri;

c) să fie mandatarii unei persoane în ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția pe care o îndeplinesc;

d) să facă activități de comerț, să ia lucrări în antrepriză sau pământ în arendă; nu intră în această interdicție dobândirea sau înstrăinarea de acțiuni ori părți sociale, ca și dobândirea, în alt mod, a calității de asociat sau îndeplinirea unei activități profesionale nesalarizate în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori altor organizații cu scop lucrativ, cu condiția ca interesele funcționarului în aceste calități să nu vină în concurs direct cu corecta îndeplinire a obligațiilor aferente funcției publice pe care o deține.

Art. 4. - Încălcarea obligațiilor ce revin funcționarilor publici atrage răspunderea disciplinară a acestora.

În cazul în care fapta funcționarului public îl face incompatibil cu funcția pe care o deține sau este de natură să compromită încrederea de care trebuie să beneficieze în exercitarea acestei funcții, se va dispune îndepărtarea sa din funcție.

Nu constituie motiv de îndepărtare din funcție dacă funcționarul, înainte de a începe activitățile prevăzute la art. 3 lit. d), aduce la cunoștință instituției intenția de a desfășura asemenea activități, solicitând în mod corespunzător încetarea raporturilor sale de muncă.