autentificare cu OpenID
Hotărâre privind stabilirea sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou ca zile nelucrătoare
  • semnat: Prim-ministru, Theodor Stolojan
Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pentru sărbătorirea Crăciunului și Anului Nou, zilele de 25 și 26 decembrie 1991, 1 și 2 ianuarie 1992 sunt zile nelucrătoare.

Art. 2. - În zilele nelucrătoare prevăzute la art. 1, unitățile sanitare și farmaciile vor asigura asistența sanitară a populației, potrivit unui program stabilit de Ministerul Sănătății.

Art. 3. - Nu beneficiază de prevederile art. 1 unitățile cu foc continuu, precum și alte unități a căror activitate nu poate fi întreruptă.

Art. 4. - Recuperarea timpului de muncă lucrat de către salariații unităților prevăzute la art. 2 și 3 urmează a se face eșalonat, în conformitate cu prevederile legale.