autentificare cu OpenID
Legea nr. 60/1974, Legea sanitară veterinară
  • tipul: Lege
  • numărul: 60 / 1974
  • data: 29 octombrie 1974
Versiunea:

Acte care menționează acest act:

Capitolul I
Dispoziții generale

Art. 1. - Apărarea sănătății animalelor și prevenirea transmiterii de boli de la animale la om este o problemă de stat și constituie o sarcină permanentă pentru toate unitățile, precum și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

Art. 2. - Conducătorii unităților de stat, publice și ai oricăror alte unități deținătoare de animale, precum și ai celor care prelucrează, depozitează, transportă și valorifică produse de origine animală, ca și persoanele fizice deținătoare de animale sau care valorifică produse de origine animală, poartă răspunderea pentru aplicarea și respectarea întocmai a măsurilor care să asigure sănătatea animalelor și salubritatea produselor de origine animală.

Art. 3. - Activitatea sanitară veterinară în România se desfășoară după o concepție unitară și trebuie să contribuie la sporirea efectivelor de animale prin îmbunătățirea indicilor de natalitate, prolificitate, creșterea potențialului productiv și la asigurarea salubrității alimentelor de origine animală.

Art. 4. - Statul sprijină activitatea de apărare a sănătății animalelor și de prevenire a bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin organizarea asistenței tehnice de specialitate, asigurarea bazei tehnico-materiale necesare și stabilirea de norme sanitare veterinare obligatorii pentru toate unitățile și toți cetățenii țării.

Capitolul II
Atribuțiile și răspunderile medicilor veterinari

Art. 5. - Medicii veterinari răspund de aplicarea măsurilor de apărare a sănătății animalelor la toate unitățile deținătoare de animale și în gospodăriile populației, cât și a celor de asigurare a salubrității produselor de origine animală în unitățile producătoare, de prelucrare, de depozitare, de transport și de valorificare, situate pe teritoriul în care își desfășoară activitatea.

Pentru aducerea la îndeplinire a acestor îndatoriri medicii veterinari au următoarele atribuții și răspunderi:

a) să organizeze efectuarea la timp și în bune condiții a operațiunilor sanitare veterinare de depistare și prevenire a bolilor infecțioase și parazitare la animale;

b) să organizeze depistarea animalelor cu tulburări de reproducție și să asigure aplicarea tratamentelor necesare pentru creșterea indicelui de natalitate;

c) în cazul semnalării unor boli epizootice sau al suspiciunii acestor boli, să precizeze diagnosticul, să stabilească și să controleze aplicarea măsurilor de combatere și să informeze asupra bolii și măsurilor luate, în cel mult 12 ore de la constatare, autoritățile sanitare veterinare ierarhic superioare și celelalte unități interesate;

d) să acorde asistența sanitară veterinară curentă animalelor de a căror sănătate răspund;

e) să asigure controlul produselor alimentare de origine animală în toate fazele de prelucrare, depozitare, transport și valorificare, în vederea prevenirii pătrunderii în circuitul alimentar a unor produse contaminate cu germeni transmisibili la om.

Art. 6. - Medicii veterinari și medicii umani răspund împreună de stabilirea și aplicarea celor mai eficiente măsuri pentru prevenirea și combaterea bolilor comune omului și animalelor, precum și pentru prevenirea toxiinfecțiilor la om prin consum de alimente de origine animală. În acest scop sunt obligați să se informeze reciproc, în mod operativ, despre orice situație care necesită măsuri comune și să întreprindă, fiecare în sectorul în care lucrează, toate acțiunile necesare potrivit obligațiilor ce le revin.

Art. 7. - Medicii veterinari stabiliți de Ministerul Agriculturii și Alimentației cu atribuții de medic veterinar de stat au acces liber în unitățile deținătoare de animale și cele care prelucrează, depozitează, transportă sau valorifică produse de origine animală.

Accesul medicilor veterinari de stat în unitățile Ministerului Apărării Naționale sau Ministerului de Interne se va face în condițiile stabilite de acestea, împreună cu Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Medicii veterinari de stat pot dispune distrugerea produselor de origine animală insalubre, reținerea celor suspecte de contaminare sau alterare, în vederea efectuării probelor necesare și pot să oprească, până la îndeplinirea condițiilor sanitare veterinare, activități de producție ale unor abatoare sau unități de prelucrare, depozitare, transport și valorificare a produselor de origine animală.

Art. 8. - Măsurile stabilite de medicii veterinari de stat, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, sunt obligatorii pentru toate unitățile și persoanele fizice de pe teritoriul în care își desfășoară activitatea.

Capitolul III
Obligațiile deținătorilor de animale și ale unităților care prelucrează, depozitează, transportă și valorifică produse de origine animală

Art. 9. - În vederea desfășurării activității în condițiile stabilite prin normele sanitare veterinare, unitățile de stat, publice și orice alte unități deținătoare de animale, precum și cele care prelucrează, depozitează, transportă și valorifică produse de origine animală au, după caz, următoarele obligații:

a) să aplice regulile sanitare veterinare și de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, reproducția și exploatarea rațională a animalelor, precum și măsurile stabilite de autoritățile sanitare veterinare;

b) să execute măsurile sanitare veterinare pentru prevenirea introducerii în unitățile zootehnice a bolilor transmisibile, precum și pentru lichidarea și prevenirea difuzării acestor boli din unitățile contaminate, asigurând în acest scop toate condițiile materiale și organizatorice necesare;

c) să supună examenului medical personalul din unitățile zootehnice, interzicând persoanelor bolnave ori purtătoare de germeni infecțioși ce se pot transmite la animale sau ar putea contamina produsele alimentare de origine animală să lucreze în aceste unități;

d) să întrețină, cu respectarea strictă a regulilor sanitare veterinare, locurile de prelucrare, depozitare și valorificare a produselor de origine animală, mijloacele pentru transportul animalelor și produselor de origine animală, taberele de vară pentru animale, adăpătorile și pășunile pe care le folosesc;

e) să anunțe, fără întârziere, circumscripției sanitare veterinare și consiliului local apariția ori suspiciunea unei boli transmisibile la animale, iar până la sosirea medicului veterinar, să izoleze animalele bolnave, moarte sau tăiate din necesitate, fiind interzisă folosirea sau vânzarea cărnii și a altor produse de la aceste animale fără aprobarea medicului veterinar de stat. Se exceptează de la obligația anunțării cazurile de îmbolnăviri provocate în scopul producției de biopreparate sau pentru efectuarea de cercetări științifice.

Art. 10. - Persoanele fizice deținătoare de animale, pentru prevenirea apariției și difuzării bolilor epizootice, au următoarele obligații:

a) să anunțe în maximum 24 de ore autoritățile sanitare veterinare locale atunci când dobândesc animale provenite din alte localități, aparținând speciilor cabalină, bovină, ovină, caprină sau porcină și să nu introducă în turme sau cirezi timp de cel puțin 15 zile aceste animale;

b) să permită personalului sanitar veterinar de stat verificarea stării de sănătate a animalelor din gospodăria proprie și să-l sprijine în efectuarea operațiunilor sanitare veterinare;

c) să prezinte animalele pentru efectuarea operațiunilor sanitare veterinare la locul, data și ora stabilite de autoritățile sanitare veterinare;

d) să anunțe fără întârziere circumscripției sanitare veterinare ori consiliului local apariția cazurilor de boală la animale, moartea sau tăierea din necesitate a acestora, iar până la sosirea personalului sanitar veterinar, să izoleze animalele bolnave, cadavrele, carnea, organele și alte produse rezultate din tăiere, fiind interzisă folosirea sau vânzarea cărnii și a altor produse de la aceste animale fără aprobarea medicului veterinar de stat.

Art. 11. - Orice persoană care prin activitatea pe care o desfășoară vine în contact cu animale are obligația să anunțe fără întârziere autorității sanitare veterinare sau consiliului local apariția cazurilor de boli la animale.

Art. 12. - Unitățile Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sunt obligate să anunțe fără întârziere medicului veterinar de stat local cazurile de boli transmisibile apărute la animalele pe care le posedă, să-i informeze despre evoluția acestor boli și să aplice prin personalul sanitar veterinar propriu măsurile de combatere și de prevenire a difuzării bolilor. La unitățile care nu dispun de personal sanitar veterinar propriu, aceste măsuri se aplică de către medicul veterinar de stat.

Capitolul IV
Prevenirea și combaterea bolilor transmisibile la animale

Art. 13. - Pentru combaterea și prevenirea extinderii epizootiilor, când se constată la animale boli transmisibile sau când acestea sunt suspecte de asemenea boli, se instituie măsuri obligatorii de carantină, diferențiate în raport cu gravitatea bolii, gradul de difuzibilitate și particularitățile căilor de transmitere, în condițiile stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Dacă bolile constatate au difuzibilitate mare și prezintă un pericol deosebit, cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Alimentației se poate interzice intrarea sau ieșirea din zona de carantină și a persoanelor. Despăgubirile ce pot fi acordate persoanelor în astfel de situații se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

Art. 14. - Instituirea și ridicarea măsurilor de carantină se stabilesc, în raport cu extinderea și pericolul de difuzare a bolii, de către consiliile locale sau județene, respectiv al municipiului București, după caz, pe baza actului de constatare întocmit de medicul veterinar de stat.

La unitățile militare instituirea și ridicarea măsurilor de carantină se stabilesc de către comandanții unităților, pe baza constatării medicilor veterinari proprii. La unitățile care nu dispun de medic veterinar propriu, constatarea se va face de medicul veterinar de stat.

Art. 15. - Măsurile de carantină stabilite de consiliile locale sau județene, respectiv al municipiului București, pe raza teritorial-administrativă în care-și desfășoară activitatea, sunt obligatorii pentru toate persoanele juridice și fizice.

Pentru sprijinirea acțiunilor de luptă împotriva bolilor transmisibile, prin decizia consiliului local sau județean, respectiv al municipiului București se constituie comandamente antiepizootice, alcătuite din conducători ai unităților de pe teritoriul respectiv și alte persoane cărora le revin sarcini în aplicarea măsurilor transmise de Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu privire la combaterea bolilor. Aceste comandamente răspund de aplicarea tuturor măsurilor pentru prevenirea și lichidarea epizootiilor.

Dacă epizootia prezintă un pericol deosebit pentru economia națională, cu aprobarea Guvernului se constituie comandamentul antiepizootic central, alcătuit din conducători ai ministerelor și altor organe centrale interesate, care stabilește măsurile ce se impun în toate sectoarele social-economice și răspunde de aplicarea acestora în condițiile legii.

La propunerea comandamentelor antiepizootice locale, consiliile județene și al municipiului București pot suspenda operațiunile de încărcare și descărcare a animalelor, produselor de origine animală și furajelor în stații de cale ferată, locuri de încărcare-descărcare în mijloace de transport auto, porturi și aeroporturi situate în zona de carantină, sau să condiționeze aceste operațiuni de respectarea unor restricții sanitare veterinare speciale. Aplicarea măsurii se va face cu anunțarea organelor centrale care coordonează activitățile de transport afectate.

Art. 16. - Consiliile locale sau județene, respectiv al municipiului București, la propunerea medicului veterinar de stat, pot menține și după ridicarea măsurilor de carantină unele restricții privind circulația animalelor și produselor.

Art. 17. - Pentru apărarea sănătății animalelor din unitățile zootehnice de tip industrial, amplasarea, proiectarea și executarea construcțiilor și a instalațiilor aferente se vor face cu respectarea normativelor sanitare veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Din comisia de recepție a acestor obiective, în toate cazurile, va face parte și un medic veterinar din cadrul autorității sanitare veterinare județene sau a municipiului București.

Ministerul Agriculturii și Alimentației stabilește tehnologiile sanitare veterinare pentru fiecare tip de exploatare din unitățile zootehnice de tip industrial, normativele de dotare cu aparatura și utilajele necesare pentru prevenirea și combaterea epizootiilor, precum și normativele privind echipamentul de protecție antiepizootică.

La darea în funcțiune a unităților zootehnice de tip industrial, autoritățile sanitare veterinare județene și a municipiului București stabilesc zone de protecție antiepizootică în care se vor aplica măsuri speciale de profilaxie.

Art. 18. - Se interzice accesul oricărei persoane în unitățile zootehnice de tip industrial, fără respectarea regimului de filtru sanitar.

De asemenea, se interzice introducerea și scoaterea de animale, furaje, materiale, obiecte și mijloace de transport, fără respectarea întocmai a regulilor și restricțiilor specifice stabilite pentru astfel de unități.

Conducătorii unităților respective răspund de realizarea întocmai a acestor măsuri.

Art. 19. - În cazul acțiunilor de importanță deosebită ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile se pot aproba, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, tăierea sau uciderea unor animale și alte măsuri ce se impun pentru prevenirea difuzării epizootiilor și apărarea sănătății efectivelor de animale.

Despăgubirile pentru cazurile prevăzute la alineatul precedent se vor plăti numai pentru animalele asigurate, potrivit legii. Nu au drept la despăgubiri deținătorii de animale care nu au anunțat fără întârziere îmbolnăvirea animalelor, nu au izolat animalele bolnave și cei care nu au respectat măsurile stabilite de autoritățile sanitare veterinare.

În vederea refacerii șeptelului, în cazuri cu totul deosebite ce se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, se va putea aproba plata unor despăgubiri în afara celor cuvenite prin asigurările de stat, în cadrul fondurilor prevăzute pentru combaterea epizootiilor.

Art. 20. - Circulația animalelor și produselor de origine animală în interiorul țării este supusă controlului sanitar veterinar de stat.

Pentru prevenirea difuzării bolilor transmisibile prin circulația animalelor și produselor de origine animală, se interzice:

a) scoaterea din locurile contaminate cu boli epizootice a animalelor, produselor de origine animală sau vegetală și a oricăror alte produse și materiale care pot fi purtătoare de contagiu, fără aprobarea autorităților sanitare veterinare;

b) transportul interurban de animale și produse de origine animală sau deplasarea de animale în afara comunei, orașului sau municipiului fără respectarea regulilor sanitare veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației;

c) îmbarcarea și debarcarea animalelor în alte stații de cale ferată, porturi și aeroporturi, decât cele autorizate de către autoritățile sanitare veterinare județene sau a municipiului București;

d) îmbarcarea animalelor fără controlul medicului veterinar de stat, ca și efectuarea acestei operațiuni în timpul nopții, cu excepția cazurilor când este asigurată o iluminație artificială corespunzătoare pentru efectuarea examenului sanitar veterinar în bune condiții;

e) efectuarea transportului de animale fără asigurarea personalului însoțitor instruit pentru îngrijirea și supravegherea stării de sănătate a animalelor;

f) folosirea de mijloace de transport - auto, feroviare, navale și aeriene - care nu întrunesc toate condițiile de igienă și profilaxie stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației prin normative tehnice de proiectare, fabricare și folosire;

g) continuarea transportului fără acordul medicului veterinar de stat, dacă în lotul de animale se constată cazuri de îmbolnăvire.

De aplicarea măsurilor prevăzute în prezentul articol răspund deținătorii de animale, primarii, autoritățile sanitare veterinare, iar, după caz, și unitățile Ministerului de Interne ori ale altor ministere sau organe centrale ale administrației de stat care au atribuții cu privire la circulația și transportul animalelor.

Art. 21. - Autoritățile sanitare veterinare județene sau a municipiului București vor elibera autorizație sanitară veterinară stațiilor, porturilor și aeroporturilor numai dacă acestea au rampe corespunzătoare și asigură îndeplinirea condițiilor de profilaxie pentru îmbarcarea și debarcarea animalelor.

Unitățile care dețin mijloace pentru transportul animalelor și produselor de origine animală sunt obligate să organizeze stații sau puncte de spălare și dezinfecție, cu respectarea condițiilor tehnice stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Art. 22. - Transportul animalelor afectate de boli transmisibile, al produselor provenite de la aceste animale și al produselor alimentare de origine animală improprii consumului uman este permis numai pentru destinația și cu respectarea condițiilor stabilite în certificatul sanitar veterinar însoțitor, eliberat de medicul veterinar de stat.

Art. 23. - Deținătorii animalelor sunt obligați să predea cadavrele de animale unităților autorizate de autoritățile sanitare veterinare județene sau a municipiului București, iar în cazul când predarea sau preluarea acestora nu este posibilă, și se certifică aceasta de către autoritatea sanitară veterinară de stat, să le distrugă, cu respectarea condițiilor sanitare veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Utilizarea în hrana animalelor a produselor de origine animală, improprii consumului uman, ca și a resturilor culinare, este permisă numai după ce au fost sterilizate, în condițiile tehnice stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Art. 24. - Importul, exportul și tranzitul de animale, produse de origine animală și furaje se efectuează numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat stabilite în acest scop de Ministerul Agriculturii și Alimentației sau prin convențiile sanitare veterinare încheiate cu alte țări. Ministerul Agriculturii și Alimentației organizează la aceste puncte controlul sanitar veterinar.

Unitățile care răspund de administrarea clădirilor și instalațiilor de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea condițiilor de desfășurare a activității sanitare veterinare, precum și baza materială și forța de muncă necesare pentru efectuarea dezinfecțiilor, distrugerea cadavrelor, produselor alterate și a deșeurilor de origine animală. La punctele de frontieră rutiere, aceste obligații revin consiliilor județene.

Art. 25. - Importul și tranzitul de animale, produse de origine animală și furaje se pot face numai cu avizul prealabil al Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Unitățile importatoare sunt obligate să obțină avizul de import din partea Ministerului Agriculturii și Alimentației, înainte de încheierea contractelor cu furnizorii externi.

Art. 26. - Animalele, produsele de origine animală și furajele ce se importă sau se tranzitează trebuie să fie însoțite de certificate sanitare veterinare, prin care să se ateste îndeplinirea condițiilor sanitare veterinare stabilite de către Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Art. 27. - Dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat se depistează boli transmisibile sau există suspiciunea acestor boli, întregul lot de animale se va returna peste frontieră, iar dacă această măsură nu este posibilă, Ministerul Agriculturii și Alimentației poate dispune tăierea imediată și valorificarea în condiții speciale sau uciderea întregului lot de animale, precum și distrugerea obiectelor și materialelor aferente, anunțând autoritatea sanitară veterinară a țării exportatoare despre constatările făcute și măsurile luate.

Când prin convențiile sau acordurile sanitare veterinare încheiate de România cu alte state s-a stabilit altfel, se va proceda potrivit prevederilor acestora.

Art. 28.- Animalele importate se supun în mod obligatoriu carantinei profilactice, în locuri izolate și special amenajate, stabilite de autoritățile sanitare veterinare județene sau a municipiului București, care vor autoriza aducerea animalelor în aceste locuri numai după verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor pregătitoare necesare.

După expirarea perioadei de carantină profilactică, animalele importate vor fi supuse în continuare supravegherii sanitare veterinare, în condițiile stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Capitolul V
Asigurarea salubrității produselor de origine animală

Art. 29. - Se interzice utilizarea produselor de origine animală care nu îndeplinesc condițiile de salubritate corespunzătoare destinației lor. Condițiile de salubritate se stabilesc de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Pentru produsele de origine animală destinate consumului uman, acestea se stabilesc împreună cu Ministerul Sănătății.

Art. 30. - Funcționarea abatoarelor, punctelor de tăiere și a unităților care prelucrează, depozitează sau valorifică produse de origine animală, este permisă numai dacă sunt autorizate și de autoritățile sanitare veterinare de stat.

Autorizația poate fi retrasă în cazul când conducătorii unităților nu asigură respectarea regulilor de igienă și profilaxie și condițiile necesare pentru buna desfășurare a activității sanitare veterinare.

Capitolul VI
Organizarea și funcționarea serviciilor sanitare veterinare

Art. 31. - Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin Direcția generală sanitară veterinară, stabilește normele sanitare veterinare unice și obligatorii pentru toate persoanele juridice sau fizice deținătoare de animale, pentru cele care prelucrează, depozitează, transportă și valorifică produse de origine animală, participă la elaborarea proiectelor sau avizează, în condițiile legii, convențiile și acordurile sanitare veterinare internaționale.

De asemenea, stabilește lista bolilor transmisibile în cazul cărora se instituie măsuri obligatorii de prevenire și combatere.

Împreună cu Ministerul Sănătății răspunde de organizarea și aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor comune omului și animalelor, precum și pentru asigurarea salubrității produselor de origine animală. Organele centrale de specialitate ale celor două ministere vor analiza periodic și ori de câte ori este nevoie rezultatele acțiunilor întreprinse în acest scop, stabilind măsurile ce se impun.

Art. 32. - Ministerul Agriculturii și Alimentației organizează și răspunde de producția de preparate biologice necesare pentru depistarea, prevenirea și combaterea bolilor la animale; aprobă introducerea în practică a produselor biologice, medicamentelor, dezinfectantelor, insecticidelor, raticidelor și altor produse de uz veterinar, fabricate în țară sau din import și asigură controlul sanitar veterinar de stat al acestora; stabilește norme sanitare veterinare privind producerea, circulația și folosirea furajelor combinate, suplimentelor proteino-minerale, iar împreună cu Ministerul Sănătății stabilește norme privind folosirea biostimulatorilor, tranchilizantelor, substanțelor hormonale și altor aditivi la furaje.

Ministerul Agriculturii și Alimentației, împreună cu Ministerul Industriei și celelalte organe centrale care au în subordine unități în care se fabrică produse de uz veterinar, răspund de realizarea programului de producere a acestora în cantități necesare și la nivelul calitativ al produselor similare pe plan mondial.

Art. 33. - Rețeaua sanitară veterinară de stat se organizează ca sector distinct și autonom în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației, este coordonată de către ministru și are în structura sa:

a) Direcția generală sanitară veterinară;
b) instituții centrale de specialitate;
c) direcții sanitare veterinare județene și a municipiului București;
d) unități și circumscripții teritoriale.

Art. 34. - Direcția generală sanitară veterinară coordonează și controlează întreaga activitate din domeniul sanitar veterinar și are în componența sa:

a) Direcția antiepizootică și de asistență sanitară veterinară;
b) Direcția de igienă și sănătate publică;
c) Poliția sanitară veterinară.

În subordinea sa tehnică și administrativă funcționează instituțiile centrale de profil și direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București.

Direcția generală sanitară veterinară coordonează și controlează producția de biopreparate strategice, activitatea de cercetare finanțată de la bugetul administrației centrale, aprovizionarea cu produse și materiale de uz veterinar, avizează și controlează producția de medicamente de uz veterinar.

Art. 35. - Poliția sanitară veterinară controlează aplicarea și respectarea prevederilor Legii sanitare veterinare și a normelor unitare emise, în toate domeniile de activitate.

Art. 36. - Formațiile de asistență sanitară veterinară din cadrul regiilor autonome, societăților comerciale, asociațiilor și societăților agricole, precum și serviciile medicale veterinare particulare, realizate prin cabinete, clinici, spitale, farmacii și altele, își desfășoară activitatea cu avizul și sub îndrumarea tehnică a rețelei sanitare veterinare de stat.

Formațiile sanitare veterinare și serviciile prevăzute la alin. 1 se organizează și funcționează în baza unui regulament elaborat de către Direcția generală sanitară veterinară.

Art. 37. - Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale și celelalte organe centrale care au în subordine unități încadrate cu medici veterinari proprii răspund de aplicarea în aceste unități a normelor sanitare veterinare și a măsurilor stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru apărarea sănătății animalelor și asigurarea salubrității produselor de origine animală.

Medicii veterinari din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne fac parte din sistemul veterinar unic de stat, având aceleași obligații și răspunderi în cadrul unităților în care funcționează ca și medicii veterinari de stat.

Ministerul Mediului, prin unitățile silvice locale, răspunde de aplicarea măsurilor stabilite de autoritățile sanitare veterinare pentru apărarea sănătății animalelor sălbatice și pentru prevenirea difuzării bolilor transmisibile de la acestea la animalele domestice sau la om.

Art. 38. - Ministerul Agriculturii și Alimentației, împreună cu Ministerul de Interne și toate unitățile teritoriale ale acestora răspund direct de aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi cu privire la circulația animalelor și produselor de origine animală, instituirea și respectarea măsurilor de carantină și a altor măsuri cu caracter republican sau local necesare pentru prevenirea difuzării bolilor la animale și de la animale la om.

Art. 39. - Consiliile locale sau județene, respectiv al municipiului București, răspund de buna desfășurare a activității sanitare veterinare pe raza teritorial-administrativă respectivă, în care scop au următoarele atribuții principale:

a) asigură fondurile necesare pentru finanțarea acțiunilor sanitare veterinare care se suportă din bugetele locale;

b) eliberează documentele necesare pentru adeverirea proprietății asupra animalelor și a stării sanitare veterinare din localitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației;

c) iau măsuri pentru întreținerea și folosirea, conform regulilor sanitare veterinare, a pășunilor, adăpătorilor publice, drumurilor de trecere a turmelor de animale, a locurilor de aglomerare a animalelor în târguri, mori, abatoare, puncte de tăiere, piețe și a locurilor aflate în administrarea consiliilor locale unde se prelucrează, depozitează și valorifică produse de origine animală;

d) asigură strângerea și distrugerea cadavrelor de animale care nu pot fi ridicate de întreprinderile de ecarisaj; organizează prinderea și uciderea câinilor vagabonzi; amenajează și întrețin locurile de depozitare a resturilor menajere potrivit regulilor sanitare veterinare;

e) îndeplinesc orice alte atribuții cu privire la activitatea sanitară veterinară, prevăzute de actele normative în vigoare, și răspund de aplicarea măsurilor stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru apărarea sănătății animalelor și asigurarea salubrității produselor de origine animală.

Capitolul VII
Sancțiuni

Art. 40. - Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală.

Art. 41. - Nerespectarea măsurilor privitoare la declararea, prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli sau alte urmări grave, se pedepsește, potrivit art. 310 din Codul penal, cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Dacă fapta a avut urmări deosebit de grave, pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani.

Aceleași pedepse se aplică și celor care ascund, cu bună știință, apariția unei boli molipsitoare la animale sau se opun aplicării măsurilor pentru lichidarea focarelor epizootice și prevenirea difuzării bolilor.

Art. 42. - Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli de la animal la om, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani.

Dacă fapta a avut urmări deosebit de grave, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 43. - Încălcarea cu știință a unei îndatoriri de serviciu în activitatea sanitară veterinară, săvârșită în condițiile art. 248 alin. 1 din Codul penal, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dacă fapta este săvârșită în condițiile art. 248 alin. 2 din Codul penal, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.

Art. 44. - Încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu în activitatea sanitară veterinară, săvârșită în condițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă, iar dacă fapta este săvârșită în condițiile art. 249 alin. 2 din Codul penal, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Art. 45. - În cazul în care fapta prevăzută la art. 43 și 44 este săvârșită în condițiile arătate la art. 258 din Codul penal, pedeapsa se stabilește potrivit dispoziției din acest articol.

Art. 46. - Faptele care constituie contravenții la normele sanitare veterinare, precum și persoanele care pot să constate contravenții și să aplice sancțiuni, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. În condițiile stabilite de Guvern, sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor juridice.

Capitolul VIII
Dispoziții finale

Art. 47. - Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Buletinul Oficial al României[1].

Pe aceeași dată se abrogă Decretul nr. 167/1955 privind organizarea apărării sănătății animalelor, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 19 mai 1955.

  1. Fac excepție prevederile art. 31 alin. 1 și art. 33-36, care au intrat în vigoare la data de 16 decembrie 1991.