Ținând seama de Hotărârea adunării generale a Academiei Române din 31 ianuarie 1991, de competența reacordată Academiei Române, de către Parlament și Guvern, privind cultivarea limbii române, de Statutul Academiei Române, completat în concordanță cu cele de mai înainte prin Hotărârea adunării generale din 10 septembrie 1991, precum și de Hotărârea Guvernului nr. 657/17 septembrie 1991, care abrogă Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 3135/16 septembrie 1953, adunarea generală a Academiei Române, din zilele de 18 și 19 decembrie 1991, a aprobat următoarele:

1. Să se prelungească dezbaterea problemelor ortografiei limbii române și în cursul anului 1992. În acest scop, filialele Academiei din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, institutele Academiei din Craiova, Sibiu și Târgu Mureș vor organiza, fiecare, cel puțin o dezbatere privind problemele ortografiei, invitând membrii Academiei, lingviști, specialiști din diverse domenii, profesori din învățământul superior și mediu. Evident, pot organiza dezbateri și asociațiile culturale din întreaga țară, iar cetățenii se pot adresa în continuare Academiei Române, pentru a-și exprima punctele lor de vedere. La București se vor organiza dezbateri conform Hotărârii adunării generale din 31 ianuarie 1991.

2. Până la aprobarea definitivă de către Academia Română a îndreptărilor ortografice care vor rezulta din dezbaterile de mai înainte, se mențin în vigoare normele ortografice ale limbii române din 1953, cu următoarele amendamente:

a) fie utilizarea lui î, fie a lui â în interiorul cuvintelor, în condițiile prevăzute în anexă; altfel, menținerea regulii absolute (numai î) din 1953 ar însemna obligativitatea scrierii cuvintelor România, român și a celor derivate, cu î, deoarece nu există nici un act normativ și nici o hotărâre a Academiei Române pentru aceste excepții;

b) fie utilizarea formei sînt, fie utilizarea formei sunt, procedând în mod similar în cuvintele derivate.

Aceste două reguli, în plus față de cele stabilite în 1953, lasă posibilitatea așezării prin coexistență, de la sine, în mod viu, natural, a acestor forme scrise ale limbii române.

[modificare] Anexă

Literele â și î corespund aceluiași sunet, întrebuințându-se după următoarele reguli:

a) î se scrie totdeauna la începutul și la sfârșitul nemijlocit al cuvântului: îl, îmbărbătez, împărat, înger, își, îți; amărî, coborî, hotărî, târî, urî...;

b) tot î scriem și în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la începutul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălțat, preîntâmpinat... Vom scrie într'însul, dar dânsul.

Notă:

Spre deosebire de ortografia din 1904, adoptată și de Dicționarul Academiei, nu vom scrie î, ci â, în derivatele verbelor cu infinitivul în -rî, deci: amărât, chiorâș, coborâre, hotărâtor, mohorât, pârât, posomorât, tăbărâse, târâtor, urâțenie...

c) în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, făcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt...