autentificare cu OpenID
Lege pentru aderarea României la Convenția asupra prescripției în materie de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la New York la 14 iunie 1974, și la Protocolul de modificare a convenției, încheiat la Viena la 11 aprilie 1980
  • semnat: Președintele Senatului, academician, Alexandru Bîrlădeanu notă
    Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 13 ianuarie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
  • semnat: Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan notă
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 martie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Acte care menționează acest act:

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - România aderă la Convenția asupra prescripției în materie de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la New York la 14 iunie 1974, și la Protocolul de modificare a convenției, încheiat la Viena la 11 aprilie 1980.


[modificare] Convenție asupra prescripției în materie de vânzare internațională de mărfuri[1]

Preambul
Statele-părți la prezenta convenție,
considerând comerțul internațional ca un factor important pentru promovarea de relații amicale între state,
apreciind că adoptarea unor reguli uniforme reglementând termenul de prescripție în materie de vânzare internațională de bunuri mobile corporale ar înlesni dezvoltarea comerțului mondial,
au convenit asupra celor ce urmează:
Titlul I
Dispoziții generale
Sfera de aplicare
Articolul 1

1. Prezenta convenție determină condițiile în care drepturile și acțiunile reciproce ale unui cumpărător și ale unui vânzător, născute dintr-un contract de vânzare internațională de bunuri mobile corporale, sau referitoare la o contravenție la acest contract, rezilierea ori nulitatea sa, nu mai pot fi exercitate urmare expirării unui anumit interval de timp. Acest interval de timp este desemnat în această convenție prin expresia termen de prescripție.

2. Prezenta convenție nu afectează un termen în cursul căruia o parte trebuie să notifice celeilalte sau să îndeplinească orice act, altul decât deschiderea unei proceduri, sub sancțiunea de a nu putea exercita dreptul său.

3. În prezenta convenție:

a) termenii cumpărător, vânzător și parte desemnează persoanele care cumpără sau vând sau care s-au angajat să cumpere sau să vândă bunuri mobile corporale și persoanele care sunt succesorii lor sau având cauză privind drepturile și obligațiile decurgând din contractul de vânzare;
b) termenul creditor desemnează oricare parte care valorifică un drept, fie că acesta are sau nu are ca obiect plata unei sume de bani;
c) termenul debitor desemnează oricare parte împotriva căreia un creditor valorifică un drept;
d) prin expresia contravenție la contract se înțelege orice neexecutare de către o parte a obligațiilor sale sau orice executare care nu este conformă cu contractul;
e) prin termenul procedură se înțelege orice procedură judiciară, arbitrală sau administrativă;
i) prin termenul persoană trebuie să se înțeleagă deopotrivă orice societate, asociație sau entitate, fie publică, fie privată, capabilă de a acționa în justiție;
g) prin termenul înscris trebuie să se înțeleagă, deopotrivă, comunicările adresate prin telegramă sau prin telex;
h) termenul an desemnează un an socotit după calendarul gregorian.
Articolul 2

În înțelesul prezentei convenții:

a) un contract de vânzare de bunuri mobile corporale este considerat ca având un caracter internațional dacă, în momentul încheierii contractului, cumpărătorul și vânzătorul își au sediul în state diferite;
b) împrejurarea că părțile au sediul în state diferite nu poate fi luată în considerare decât dacă aceasta reiese din contract sau din negocierile între părți sau din informațiile date de ele înainte de încheierea contractului sau în acest moment;
c) dacă o parte într-un contract de vânzare de bunuri mobile corporale are sedii în mai mult decât un stat, sediul este acela care are legătura cea mai strânsă cu contractul și executarea acestuia, ținând seamă de împrejurările cunoscute de părți sau avute în vedere de ele în momentul încheierii contractului;
d) dacă o parte nu are sediu, se va avea în vedere reședința sa obișnuită;
e) nici naționalitatea părților, nici calitatea sau caracterul civil sau comercial al părților sau ale contractului nu sunt luate în considerare.
Articolul 3

1. Prezenta convenție nu se aplică decât dacă, în momentul încheierii contractului, părțile dintr-un contract de vânzare internațională de bunuri mobile corporale își au sediul în state contractante.

2. În afara unei dispoziții contrare prezentei convenții, aceasta se aplică fără a ține seamă de legea care ar fi aplicabilă în puterea regulilor de drept internațional privat.

3. Prezenta convenție nu se aplică când părțile au exclus în mod expres aplicarea sa.

Articolul 4

Prezenta convenție nu reglementează vânzările:

a) de obiecte mobile corporale cumpărate pentru folosința personală, familială sau casnică;
b) la licitații;
c) urmare sechestrului sau oricărei alte modalități consecutive autorității judiciare;
d) de valori mobiliare, efecte de comerț și monede;
e) de nave, vapoare și aeronave;
f) de electricitate.
Articolul 5

Prezenta convenție nu se aplică drepturilor întemeiate pe:

a) orice prejudiciu corporal sau decesul unei persoane;
b) orice prejudiciu nuclear cauzat de către lucrul vândut;
c) orice privilegiu, gaj sau altă măsură asiguratorie;
d) orice decizie sau sentință pronunțată urmare unei proceduri;
e) orice titlu executoriu potrivit legii locului unde se cere executarea;
f) orice cambie sau orice cec sau bilet de ordin.
Articolul 6

1. Prezenta convenție nu se aplică contractelor în care partea preponderentă a obligațiilor vânzătorului constă într-o furnizare de mână de lucru sau de alte servicii.

2. Sunt asimilate vânzărilor contractele de furnizare de bunuri mobile corporale urmând a fi fabricate sau produse, afară dacă partea care comandă lucrul nu trebuie să furnizeze o parte esențială din elementele necesare acestei fabricații sau producții.

Articolul 7

La interpretarea și aplicarea prezentei convenții se va ține cont de caracterul său internațional și de necesitatea de a se promova uniformitatea.

Durata și punctul de plecare ale termenului de prescripție
Articolul 8

Termenul de prescripție este de 4 ani.

Articolul 9

1. Sub rezerva dispozițiilor art. 10, 11 și 12, termenul de prescripție curge de la data la care acțiunea poate fi exercitată.

2. Punctul de plecare al termenului de prescripție nu este întârziat:

a) când o parte notifică celeilalte părți în sensul paragrafului 2 al primului articol, sau
b) când convenția de arbitraj prevede că nici un drept nu va lua naștere atât timp cât o sentință arbitrală nu va fi fost pronunțată.
Articolul 10

1. O acțiune rezultând dintr-o încălcare a contractului poate fi exercitată începând cu data la care această încălcare s-a produs.

2. O acțiune sprijinită pe neconformitatea lucrurilor poate fi exercitată începând cu data la care lucrul a fost în mod efectiv remis cumpărătorului sau oferta de remitere a lucrului refuzată de către cumpărător.

3. O acțiune sprijinită pe un dol săvârșit înaintea încheierii contractului sau în momentul acestei încheieri sau rezultând din manopere frauduloase ulterioare poate fi exercitată, pentru aplicarea art. 9, începând cu data la care faptul a fost sau trebuia în mod rațional să fi fost descoperit.

Articolul 11

Dacă vânzătorul a dat, privitor la lucrul vândut, garanție expresă valabilă pe durata unui anumit termen sau determinat în orice alt fel, termenul de prescripție al unei acțiuni sprijinite pe garanție începe să curgă de la data la care cumpărătorul notifică vânzătorului faptul care motivează exercitarea acțiunii sale și, cel mai târziu, începând de la data expirării garanției.

Articolul 12

1. Când, în cazurile prevăzute de legea aplicabilă contractului, o parte declară rezoluțiunea contractului înaintea datei fixate pentru executarea sa, termenul de prescripție curge începând cu data la care declarația este adresată celeilalte părți. Dacă rezoluțiunea contractului nu este declarată înaintea datei fixate pentru executare, termenul de prescripție nu curge decât de la această dată.

2. Termenul de prescripție a oricărui drept sprijinit pe neexecutarea de către o parte a unui contract prevăzând prestații sau plăți eșalonate curge, pentru fiecare dintre obligații, cu executare succesivă, începând de la data la care neexecutarea care le afectează s-a produs. Când, potrivit legii aplicabile contractului, o parte declară rezoluțiunea contractului următor acestei neexecutări, termenul de prescripție a tuturor obligațiilor cu executare succesivă curge de la data la care declarația este adresată celeilalte părți.

Încetarea curgerii și prelungirea termenului inițial
Articolul 13

Termenul de prescripție încetează să curgă când creditorul îndeplinește orice act care, după legea jurisdicției sesizate, este considerat introductiv al unei proceduri judiciare împotriva debitorului. La fel, când creditorul formulează în cursul unei proceduri deja angajate o cerere care exprimă voința sa de a pune în valoare dreptul său împotriva debitorului.

Articolul 14

Când părțile au convenit să supună diferendul lor arbitrajului, termenul de prescripție încetează să curgă începând de la data la care una dintre părți recurge la procedura de arbitraj în modul prevăzut de convenția de arbitraj sau prin legea aplicabilă acestei proceduri.

2. În lipsa oricărei dispoziții în această privință, procedura de arbitraj se consideră angajată la data la care cererea de arbitrare este notificată la reședința obișnuită sau la sediul celeilalte părți sau, în lipsă, la ultima sa reședință sau ultimul său sediu cunoscut.

Articolul 15

În orice procedură, alta decât acelea prevăzute la art. 13 și 14, termenul de prescripție încetează să curgă atunci când creditorul își valorifică dreptul său spre a-i obține recunoașterea sau executarea, sub rezerva dispozițiilor legii reglementând această procedură.

La fel între altele cu procedurile folosite cu ocazia:

a) decesului sau incapacității debitorului;
b) falimentului sau oricărei situații de insolvabilitate privind totalitatea bunurilor debitorului; sau
c) dizolvării sau lichidării unei societăți, asociații sau entități, când aceasta este debitorul.
Articolul 16

În interesul înfăptuirii a ceea ce cuprind art. 13, 14 și 15, o cerere reconvențională este considerată a fi fost introdusă la aceeași dată ca și actul privitor la dreptul căruia este opusă, cu condiția ca atât cererea principală cât și cererea reconvențională să decurgă din același contract sau din mai multe contracte încheiate în cursul aceleiași operațiuni.

Articolul 17

1. Când o procedură a fost introdusă potrivit art. 13, 14 și 15 sau 16 înainte de expirarea termenului de prescripție, acesta este considerat a fi continuat să curgă dacă procedura s-a încheiat fără ca o hotărâre să fi fost pronunțată asupra fondului pricinei.

2. Când, la sfârșitul acestei proceduri, termenul de prescripție se găsea expirat sau trebuia să expire în mai puțin de un an, creditorul beneficiază de un termen de un an cu începere de la încheierea procedurii.

Articolul 18

1. O procedură introdusă împotriva unui debitor face să înceteze cursul prescripției față de un codebitor solidar dacă creditorul îl informează pe acesta din urmă, în scris, despre introducerea procedurii mai înainte de expirarea termenului de prescripție prevăzut în prezenta convenție.

2. Când o procedură este introdusă de către un subdobânditor împotriva cumpărătorului, termenul de prescripție prevăzut în prezenta convenție încetează să curgă, cât privește recursul cumpărătorului împotriva vânzătorului, dacă cumpărătorul a informat, în scris, vânzătorul înaintea expirării zisului termen despre introducerea procedurii.

3. Când procedura vizată la paragrafele 1 și 2 ale prezentului articol s-a încheiat, termenul de prescripție al recursului creditorului sau al cumpărătorului împotriva debitorului solidar sau împotriva vânzătorului este considerat a nu fi încetat să curgă în temeiul paragrafelor 1 și 2 din prezentul articol, creditorul sau cumpărătorul dispune totuși de un termen suplimentar de un an începând de la data la care procedura s-a încheiat, dacă în acel moment termenul de prescripție a ajuns la expirare sau dacă îi mai rămâne să curgă mai puțin de un an.

Articolul 19

Când creditorul săvârșește, în statul unde debitorul își are sediul său și mai înainte de expirarea termenului de prescripție, un act altul decât cele prevăzute la art. 13, 14, 15 și 16 care, după legea acestui stat are drept efect redeschiderea unui termen de prescripție, un nou termen de 4 ani începe să curgă începând de la data stabilită prin această lege.

Articolul 20

1. Când înaintea expirării termenului de prescripție debitorul recunoaște în scris obligația sa față de creditor, un nou termen de prescripție de 4 ani începe să curgă începând de la zisa recunoaștere.

2. Plata dobânzilor sau executarea parțială a unei obligații de către debitor are același efect pentru aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol ca și o recunoaștere, dacă rațional se poate deduce din această plată sau din această executare că debitorul își recunoaște obligația sa.

Articolul 21

Când față de împrejurări ce nu îi sunt imputabile și pe care nu le putea nici a le evita nici învinge, creditorul este în imposibilitatea de a face să înceteze cursul prescripției, termenul se prelungește cu un an începând din momentul în care zisele împrejurări au încetat să existe.

Modificarea termenului prescripției de către părți
Articolul 22

1. Termenul de prescripție nu poate fi modificat, nici cursul său schimbat, printr-o declarație a părților sau pe calea unui acord între ele, cu excepția cazurilor prevăzute la paragraful 2.

2. Debitorul poate oricând, în cursul termenului de prescripție, să prelungească acest termen printr-o declarație scrisă adresată creditorului. Această declarație poate fi reînnoită.

3. Dispozițiile prezentului articol nu afectează validitatea oricărei clauze a contractului de vânzare stipulând că procedura de arbitraj poate fi angajată într-un termen de prescripție mai scurt decât cel care este prevăzut prin prezenta convenție, cu condiția ca numita clauză să fie valabilă în raport cu legea aplicabilă contractului de vânzare.

Limitarea generală a termenului de prescripție
Articolul 23

Fără a se ține seama de dispozițiile prezentei convenții, orice termen de prescripție expiră cel mai târziu 10 ani după data la care a început să curgă în conformitate cu art. 9, 10, 11 și 12 ale prezentei convenții.

Efectele expirării termenului de prescripție
Articolul 24

Expirarea termenului de prescripție nu este luată în considerare în orice procedură decât dacă ea este invocată de către partea interesată.

Articolul 25

1. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 al prezentului articol și ale art. 24, nici un drept nu este recunoscut nici nu devine executoriu în nici o procedură începută după expirarea termenului de prescripție.

2 Fără a se ține seama de expirarea termenului de prescripție, o parte poate invoca un drept și să-l opună celeilalte părți ca mijloc de apărare sau de compensație, cu condiția în acest din urmă caz:

a) ca cele două creanțe să fie născute din același contract sau din mai multe contracte încheiate în cursul aceleiași tranzacții, sau
b) ca creanțele să fi putut face obiectul unei compensații la un moment oarecare mai înainte de expirarea termenului de prescripție.
Articolul 26

Dacă debitorul execută obligația sa după expirarea termenului de prescripție, el nu are dreptul să ceară restituirea, chiar dacă ignorează în momentul executării obligației sale că termenul de prescripție era expirat.

Articolul 27

Expirarea termenului de prescripție cu privire la partea principală a datoriei are același efect privitor la dobânzile acesteia.

Calcularea termenului de prescripție
Articolul 28

1. Termenul de prescripție este calculat astfel încât să expire la miezul nopții al zilei a cărei dată corespunde celei la care termenul a început să curgă. În lipsa unei date corespunzătoare, termenul de prescripție expiră la miezul nopții al ultimei zile a ultimei luni a termenului.

2. Termenul de prescripție este calculat prin referire la data locului unde procedura este angajată.

Articolul 29

Dacă ultima zi a termenului de prescripție este zi de sărbătoare sau orice altă zi de vacanță judiciară, împiedicând ca procedura să fie începută în jurisdicția unde creditorul angajează o procedură judiciară sau revendică un drept, precum se prevede la art. 13, 14 sau 15, termenul de prescripție este prelungit așa fel încât să înglobeze prima zi utilă care urmează menționatei zile de sărbătoare sau zi de vacanță judiciară.

Efect internațional
Articolul 30

În interesul prezentei convenții, actele și împrejurările prevăzute la art. 13-19 care au fost îndeplinite ori s-au realizat într-un stat contractant își vor produce deplin efect într-un alt stat contractant, cu condiția ca creditorul să fi făcut toate diligențele pentru ca debitorul să fie informat despre aceasta în termen scurt.

Titlul II
Măsuri de aplicare
Articolul 31

1. Orice stat contractant care cuprinde două sau mai multe unități teritoriale înlăuntrul cărora, potrivit constituției sale, se aplică sisteme de drept diferite în materiile reglementate prin prezenta convenție, va putea, în momentul semnării, al ratificării sau al aderării, să declare că prezenta convenție se va aplica tuturor unităților sale teritoriale sau numai uneia sau mai multora dintre ele și va putea în orice moment amenda această declarație făcând o nouă declarație.

2. Aceste declarații se vor comunica secretarului general al Organizației Națiunilor Unite și vor indica în mod expres unitățile teritoriale la care convenția se aplică.

3. Dacă un stat contractant menționat la paragraful 1 al prezentului articol nu face vreo declarație cu prilejul semnării, ratificării sau aderării convenția se va aplica la întreg teritoriul acestui stat.

Articolul 32

Când, în prezenta convenție, se face referire la legea unui stat unde se aplică sisteme juridice diferite, această referire se va interpreta ca făcând trimitere la legea sistemului juridic care este avut în vedere.

Articolul 33

Fiecare stat contractant va aplica dispozițiile prezentei convenții contractelor care au fost încheiate cu începere de la intrarea în vigoare a convenției.

Titlul III
Declarații și rezerve
Articolul 34

Două sau mai multe state contractante pot oricând declara că contractele de vânzare încheiate între vânzători având sediul pe teritoriul unuia dintre aceste state și cumpărători având sediul pe teritoriul altuia dintre aceste state nu vor fi reglementate prin prezenta convenție întrucât, asupra materiilor pe care ele le rezolvă, ei aplică reguli juridice identice sau apropiate.

Articolul 35

Orice stat contractant poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, că el nu va aplica dispozițiile prezentei convenții acțiunilor în anularea contractului.

Articolul 36

Orice stat contractant poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, că el nu este obligat a aplica dispozițiile art. 24 al prezentei convenții.

Articolul 37

Prezenta convenție nu derogă de la convențiile deja încheiate sau urmând a se încheia și care cuprind dispoziții privind materiile reglementate prin prezenta convenție, cu condiția ca vânzătorul și cumpărătorul să aibă sediul lor în state-părți la una dintre aceste convenții.

Articolul 38

1. Orice stat contractant care este parte la o convenție existentă referitoare la vânzarea internațională de bunuri mobile corporale poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, că va aplica prezenta convenție exclusiv contractelor de vânzare internațională de bunuri mobile corporale definite în această convenție existentă.

2. Această declarație va înceta să aibă efect în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni după ce o nouă convenție asupra vânzării internaționale de bunuri mobile corporale, încheiată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, va fi intrat în vigoare.

Articolul 39

Nici o altă rezervă, alta decât cele făcute, potrivit art. 34, 35 și 38 ale prezentei convenții, nu este autorizată.

Articolul 40

1. Declarațiile făcute în aplicarea prezentei convenții se vor adresa secretarului general al Organizației Națiunilor Unite și vor căpăta efect la data intrării în vigoare a prezentei convenții față de statul declarant. Declarațiile făcute posterior acestei intrări în vigoare vor căpăta efect prima zi a lunii următoare expirării unui termen de 6 luni de la data primirii lor de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

2. Orice stat care a făcut o declarație în puterea prezentei convenții poate oricând să o retragă printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite. Această retragere capătă efect prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni după data la care secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va fi primit notificarea. În cazul unei declarații făcute în puterea art. 34, aceasta va atrage deopotrivă caducitatea, începând de când capătă efect orice declarație reciprocă făcută de către un alt stat în puterea aceluiași articol.

Titlul IV
Dispoziții finale
Articolul 41

Prezenta convenție va fi deschisă semnării tuturor statelor, la sediul Organizației Națiunilor Unite, până la 31 decembrie 1975.

Articolul 42

Prezenta convenție este supusă ratificării. Instrumentele de ratificare se vor depune pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 43

Prezenta convenție va rămâne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 44

1. Prezenta convenție va intra în vigoare prima zi a lunii urmând expirarea unei perioade de 6 luni după data depunerii celui de-al șaselea instrument de ratificare sau de aderare.

2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenția sau care vor adera la ea după depunerea celui de-al șaselea instrument de ratificare sau de aderare, convenția va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni după data depunerii de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.

Articolul 45

1. Fiecare stat contractant va putea denunța prezenta convenție prin notificare adresată în acest scop secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.

2. Denunțarea va produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 46

Originalul prezentei convenții, ale cărei texte englez, chinez, spaniol, francez și rus sunt deopotrivă autentice, va fi depus pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.


[modificare] Protocol de modificare a Convenției asupra prescripției în materie de vânzare internațională de mărfuri[1]

Statele-părți la prezentul protocol,
luând în considerare importanța comerțului internațional pentru promovarea de relații amicale între state,
apreciind că adoptarea de reguli uniforme aplicabile termenului de prescripție în materie de vânzare internațională de mărfuri favorizează dezvoltarea comerțului mondial,
luând, de asemenea, în considerare că o modificare a Convenției asupra prescripției în materie de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la New York la 14 iunie 1974 (Convenția din 1974 asupra prescripției), în scopul de a-i armoniza dispozițiile cu cele ale Convenției Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la Viena la 11 aprilie 1980 (Convenția din 1980 asupra vânzării), ar înlesni adoptarea de reguli uniforme aplicabile termenului de prescripție prevăzut în convenția asupra prescripției,
au convenit să modifice Convenția din 1974 asupra prescripției, precum urmează:
Articolul I

1. Paragraful 1 al art. 3 se înlocuiește prin dispoziția următoare:

„1. Prezenta convenție nu se aplică decât:

a) dacă, în momentul încheierii contractului, părțile la un contract de vânzare internațională de bunuri mobile corporale își au sediul în state contractante; sau
b) dacă regulile dreptului internațional privat fac aplicabilă contractului de vânzare legea unui stat contractant.”

2. Paragraful 2 al art. 3 se înlătură.

3. Paragraful 3 al art. 3 devine astfel paragraful 2.

Articolul II

1. Alin. a) al art. 4 este înlăturat și înlocuit cu următoarea dispoziție:

„a) de obiecte mobile corporale cumpărate pentru o folosință personală, familială sau casnică, afară dacă vânzătorul, la un moment oarecare înainte de încheierea sau chiar la încheierea contractului, nu a știut și nu ar fi fost presupus a cunoaște că aceste obiecte erau cumpărate pentru o asemenea folosință.”

2. Alin. e) al art. 4 este înlăturat și înlocuit prin următoarea dispoziție:

„e) de nave, vapoare, aeroglisoare și aeronave.”

Articolul III

Noul paragraf 4 care urmează se adaugă la art. 31:

„4. Dacă în puterea unei declarații făcute în conformitate cu prezentul articol, prezenta convenția se aplică uneia sau mai multor unități teritoriale ale unui stat contractant, însă nu la toate, și dacă sediul unei părți la contract este situat în acest stat, acest sediu va fi considerat, în înțelesul prezentei convenții, ca nefiind situat într-un stat contractant, afară dacă nu este situat într-o unitate teritorială căreia i se aplică convenția.”

Articolul IV

Dispozițiile art. 34 sunt înlăturate și înlocuite prin următoarele:

„1. Două sau mai multe state contractante care, în materii reglementate prin prezenta convenție, aplică reguli juridice identice sau apropiate pot, oricând, să declare că convenția nu se va aplica contractelor de vânzare internațională de mărfuri atunci când părțile au sediul lor principal în aceste state. Asemenea declarații pot fi făcute împreună sau să fie unilaterale și reciproce.”

„2. Un stat contractant care, în materii reglementate prin prezenta convenție aplică reguli juridice identice sau apropiate cu cele ale unuia sau mai multor state necontractante poate, oricând, să declare că convenția nu se va aplica contractelor de vânzare internațională de mărfuri când părțile își au sediul în aceste state.”

„3. Când un stat față de care a fost făcută o declarație în puterea paragrafului 2 al prezentului articol devine ulterior stat contractant, menționata declarație va avea, cu începere de la data la care prezenta convenție va intra în vigoare față de acest nou stat contractant, efectele unei declarații făcute în puterea paragrafului 1, cu condiția ca noul stat contractant să se asocieze la aceasta sau să facă o declarație unilaterală cu titlu reciproc.”

Articolul V

Dispozițiile art. 37 sunt înlăturate și înlocuite prin textul următor:

„Prezenta convenție nu prevalează asupra unui acord internațional deja încheiat sau urmând a fi încheiat care cuprinde dispoziții privind materiile reglementate prin prezenta convenție, cu condiția ca vânzătorul și cumpărătorul să-și aibă sediul în state-părți la acest acord.”

Articolul VI

Dispoziția următoare se adaugă la finele paragrafului 1 al art. 40:

„Declarațiile unilaterale și reciproce făcute în puterea art. 34 vor căpăta efect în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni după data primirii ultimei declarații de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.”

Dispoziții finale
Articolul VII

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite este desemnat ca depozitar al prezentului protocol.

Articolul VIII

1. Prezentul protocol va fi deschis aderării oricărui stat.

2. Aderarea la prezentul protocol de către un stat, care nu este parte contractantă la Convenția din 1974 asupra prescripției, va avea efectul unei aderări la convenția astfel modificată prin prezentul protocol, sub rezerva dispozițiilor art. XI.

3. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul IX

1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a celei de-a șasea luni următoare depunerii celui de-al doilea instrument de aderare, cu condiția:

a) ca Convenția din 1974 asupra prescripției să fie ea însăși în vigoare la această dată, și
b) ca Convenția din 1980 asupra vânzării să fie, de asemenea, în vigoare la această dată.

Dacă aceste convenții nu sunt ambele în vigoare la această dată, prezentul protocol va intra în vigoare în chiar ziua în care ambele vor fi în vigoare.

2. Pentru fiecare din statele care vor adera la prezentul protocol după ce cel de-al doilea instrument de aderare va fi fost depus, prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a celei de-a șasea luni următoare depunerii instrumentului său de aderare, dacă la această dată protocolul este el însuși în vigoare. Dacă la această dată protocolul nu este el însuși în vigoare, va intra în vigoare cu privire la acest stat la data intrării sale în vigoare.

Articolul X

Dacă un stat ratifică Convenția din 1974 asupra prescripției sau aderă la aceasta după intrarea în vigoare a prezentului protocol, această ratificare sau această aderare va constitui, de asemenea, o aderare la prezentul protocol, cu condiția ca statul să adreseze depozitarului o notificare în acest scop.

Articolul XI

Orice stat care devine parte contractantă la Convenția din 1974 asupra prescripției, astfel cum se modifică prin prezentul protocol în puterea art. VIII, a art. IX sau a art. X ale prezentului protocol, și care nu adresează o notificare în sens contrar depozitarului, va fi considerat ca fiind, de asemenea, parte contractantă la Convenția din 1974 asupra prescripției nemodificată în raporturile sale cu oricare parte contractantă la această ultimă convenție care nu a devenit parte contractantă la prezentul protocol.

Articolul XII

Orice stat poate să declare, în momentul depunerii instrumentului său de aderare sau notificare în puterea art. X, că nu va fi legat prin art. I al protocolului. O declarație în puterea prezentului articol va trebui făcută în scris și notificată în mod formal depozitarului.

Articolul XIII

1. Orice stat contractant va putea denunța prezentul protocol prin notificare adresată în acest scop depozitarului.

2. Denunțarea va produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni socotite de la data primirii notificării de către depozitar.

3. Orice stat contractant cu privire la care prezentul protocol va înceta să aibă efect în aplicarea paragrafelor 1 și 2 ale prezentului articol va rămâne parte contractantă la Convenția din 1974 asupra prescripției, nemodificată, în afară de denunțarea la această convenție, efectuată în conformitate cu art. 45.

Articolul XIV

1. Depozitarul va transmite tuturor statelor un exemplar certificat pentru conformitate al prezentului protocol.

2. Când prezentul protocol va intra în vigoare în conformitate cu art. IX, depozitarul va stabili textul Convenției din 1974 asupra prescripției astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol și va adresa un exemplar al acesteia certificat pentru conformitate tuturor statelor-părți la numita convenție, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol.

Întocmit la Viena, la unsprezece aprilie o mie nouă sute optzeci, într-un singur original, ale cărui texte englez, arab, chinez, spaniol, francez și rus sunt deopotrivă autentice.

  1. 1,0 1,1 Traducere.