Hotărâre privind regimul unor bunuri provenite din ajutoare și donații cu caracter umanitar
- tipul: Hotărâre a Guvernului
- numărul: 4 / 1992
- data: 8 ianuarie 1992
- publicat în Monitorul Oficial 13 / 1992
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Bunurile provenite din ajutoare sau donații cu caracter umanitar, primite din import de organizații sau asociații de caritate, scutite de la plata taxelor vamale de import în condițiile prevăzute la art. 3 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1194/1990 și art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 673/1991, se pot comercializa în limita de până la 10% din valoarea ajutoarelor sau donațiilor, rămânând scutite de plata taxelor vamale de import.
Art. 2. - Veniturile obținute din comercializare se vor utiliza exclusiv în scopuri umanitare și vor fi evidențiate distinct în situația financiară a organizațiilor sau asociațiilor de caritate.