Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Unitățile economice de stat sunt obligate să plătească la bugetul statului o parte din acumularea realizată din activitatea totală, sub forma impozitului pe beneficiu, potrivit prezentei hotărâri.

Art. 2. - Impozitul pe beneficiu se datorează de către unități economice, precum și de către centrale, companii, trusturi, societăți comerciale, grupuri și alte unități asimilate acestora^[1], pentru unitățile componente cu gestiune economică, fără personalitate juridică din: industrie, construcții, transporturi, telecomunicații, aprovizionare tehnico-materială, comerț, turism, informatică, cercetare, proiectare, contractări-achiziții, cultură și artă, agricultura de stat, silvicultură și prestări de servicii.

Întreprinderile producătoare de energie electrică, cărbune și minereuri nu au obligația calculării și vărsării la buget a impozitului pe beneficiu.

Art. 3. - Unitățile prevăzute la art. 2 din prezenta hotărâre nu mai efectuează vărsăminte din beneficiu la bugetul statului.

Art. 4. - Impozitul pe beneficiu se calculează cu cote progresive, diferențiate în funcție de nivelul rentabilității unității plătitoare.

Cotele de impozit sunt cele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre și se aplică asupra beneficiului impozabil.

Beneficiul impozabil reprezintă diferența dintre veniturile din activitatea totală și cheltuielile aferente acestora, din care se scad sumele care, potrivit legii, se suportă direct din rezultatele financiare.

Art. 5. - Rentabilitatea care se are în vedere la încadrarea unităților plătitoare în cotele de impozit se determină ca raport între beneficiul impozabil și cheltuielile totale de producție sau de circulație.

Art. 6. - Impozitul pe beneficiu se calculează lunar, în funcție de beneficiul efectiv realizat și de rentabilitatea realizată, cumulat de la începutul anului.

Vărsămintele din impozitul pe beneficiu se efectuează lunar, se recalculează și regularizează cu bugetul statului cumulat de la începutul anului pe baza realizărilor din Situația principalilor indicatori economico-financiari și a bilanțurilor contabile pe 20 ale lunii următoare în cursul anului și pe 25 ianuarie pentru bilanțul la 31 decembrie. În cazul în care ziua de plată este nelucrătoare, vărsământul se efectuează în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia.

Sumele vărsate în plus la bugetul statului față de cele efectiv datorate se compensează cu sumele datorate pentru perioada imediat următoare sau se restituie unităților plătitoare în termen de 5 zile de la cererea acestora.

Vărsământul se efectuează la bugetul republican sau local în funcție de subordonarea unității plătitoare.

Beneficiul rămas după plata impozitului pe beneficiu se utilizează de unitățile plătitoare pentru constituirea fondurilor proprii, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 7. - În situația în care, după plata impozitului pe beneficiu, unele unități plătitoare nu pot să-și asigure constituirea fondurilor proprii, potrivit legii, Ministerul Finanțelor poate acorda, în cazuri bine justificate, reduceri ale cotelor de impozit.

Cererile pentru reducerea cotelor de impozit, precum și datele de fundamentare a acestora, avizate de ministere sau alte organe centrale sau locale, după caz, vor fi depuse de unitățile plătitoare la Ministerul Finanțelor.

Art. 8. - Unitățile plătitoare care utilizează cel puțin 80% din beneficiul rămas după plata impozitului pentru investiții în scop productiv beneficiază de o reducere a cotei de impozit cu 20%, urmând ca sumele să fie folosite cu aceeași destinație.

Calculul și regularizarea cu bugetul statului a sumelor aferente reducerii cotei de impozit se face până la data de 20 ianuarie a anului următor și se reflectă în beneficiul unităților respective, al anului de bază.

Art. 9. - Unitățile plătitoare au obligația de a depune la direcțiile financiare județene și la direcția generală financiară a municipiului București, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an, declarația de impunere pentru anul următor, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor.

Unitățile nou înființate au obligația de a depune declarația de impunere în termen de 30 zile de la data înregistrării acestora la organele în drept.

Art. 10. - Obligația calculării și răspunderea pentru efectuarea plății în termen a impozitului pe beneficiu revine unităților plătitoare.

Neplata impozitului pe beneficiu datorat bugetului statului la termenele legale, atrage după sine plata unei majorări de 0,05 la sută asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere.

În cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate aproba reducerea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.

Art. 11. - Verificarea corectei determinări a sumelor datorate bugetului statului ca impozit pe beneficiu, precum și a modului în care sunt respectate prevederile prezentei hotărâri se face de către organele financiare și bancare.

Art. 12. - Ministerul Finanțelor va lua măsuri pentru a introduce modificările corespunzătoare în indicatorii financiari pe anul 1990, pe baza datelor prezentate de organele tutelare ale unităților plătitoare.

Art. 13. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică experimental, începând cu data de 1 ianuarie 1990, urmând ca, pe baza bilanțului contabil la 30 iunie 1990, să se efectueze recalcularea și regularizarea cu bugetul statului a vărsămintelor.

În funcție de rezultatele obținute în anul 1990, Ministerul Finanțelor va prezenta, până la data de 15 martie 1991, propuneri de îmbunătățire a prevederilor referitoare la impozitul pe beneficiu.

Art. 14. - Pe data prezentei hotărâri, orice alte prevederi contrare se abrogă.

[modificare] Anexă

1. ↑ Denumite în continuare în prezenta hotărâre „unități plătitoare”.