autentificare cu OpenID
Ordinul Nr. 659
  • semnat: Ministrul finanțelor, Theodor Stolojan

Ministerul Finanțelor

Ministrul finanțelor,
în temeiul Hotărârii Guvernului României nr. 978/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1109/1990 cu privire la liberalizarea prețurilor și măsuri de protecție socială, emite următorul ordin:

1. Pentru produsele prevăzute în prezentul ordin se stabilesc următoarele cote de impozit pe circulația mărfurilor:

  • confecții din blănuri nobile de crescătorie (nurcă, vulpe, dihor): 30%
  • confecții din piei naturale și blănuri naturale executate din materiale recuperabile și refolosibile, precum și pentru confecții executate din înlocuitori de piele: 5%
  • produse din sectorul încălțăminte-marochinărie executate din materiale textile, cauciuc sau înlocuitori de piele: 5%

În baza art. 8 din Hotărârea guvernului nr. 1109/1990, anexa nr. 2 referitoare la cotele de impozit pe circulația mărfurilor pentru produse, lucrări executate și servicii prestate se adaptează în mod corespunzător.

2. Prevederile prezentului ordin se aplică de la data de 5 decembrie 1990.

3. Direcția generală a impozitelor indirecte din cadrul Departamentului impozitelor și taxelor va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Emis în București la 7 decembrie 1990.